de Madalina Cerban Publicat la: 30.03.2013 in ziarul Gandul.

Gabriel Liiceanu, fondatorul grupului Humanitas, a declarat sâmbătă că brandul de ţară este o frunză verde, “cam puţin” având în vedere că în mijlocul nostru se află Mircea Cărtărescu, pe care “nu suntem în stare” să-l propunem lumii ca brand şi ignorăm o creaţie care survine rareori în istorie.

Editura Humanitas a sărbătorit 20 de ani de la prima ediţie a cărţii “Nostalgia” de Mircea Cărtărescu, sâmbătă seară, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.

 În acest context, Gabriel Liiceanu a spus că are uneori senzaţia stând de vorbă cu Mircea Cărtărescu că are de-a face “cu un om obişnuit”. “De fapt el este un om obişnuit. Este un om obişnuit în măsura în care trupul lui şi mintea lui par să aibă datele pe care le are fiecare dintre noi. Numai că deosebirea uşor dramatică şi pe care aş vrea să o conştientizăm când vorbim de Mircea Cărtărescu este că face parte dintre puţinii oameni care e locuit de ceva care e diferit de el. Asta se numeşte cu un cuvânt pe care nu ştiu cum să-l ocolesc (…) geniu”, a spus Gabriel Liiceanu.

El a precizat că recitind “Arhitectul”, povestea cu care se termină volumul “Nostalgia”, a avut o senzaţie “extrem de neplăcută”: “Că orice aş face nu aş putea să ajung în ograda unei asemenea performanţe (…) Senzaţia de perfecţiune totală, de reuşită care nu e la îndemâna oamenilor în mod obişnuit, de reuşită care survine rareori în istorie, am avut-o din plin”.

“Dacă aş putea să fi scris ‘Arhitectul’, aş fi fericit că n-am trecut degeaba pe aici. Cum o fi să scrii o carte întreagă la nivelul ăsta? Şi pe urmă încă trei volume de anvergura ‘Orbitorului’? Şi să mai ai şi ‘Levantul’ în spate. Să mai ai şi alte volume de poezii, să mai ai şi ‘Travestiul’ şi să mai ai şi un proiect de roman de 800 de pagini. Bănuiesc că e o minune că viaţa cuiva poate să arate aşa”, a spus Gabriel Liiceanu.

Ulterior, Liiceanu s-a “apropiat” de felul în care este “perceput” Cărtărescu în spaţiul public în prezent. “Când s-a pus problema unui brand al României, doamna Elena Udrea, cred, care a trebuit să-l producă, a ales o frunză verde. De care pe urmă domnul Lucian Boia şi-a bătut joc intens, când a constatat care este brandul de ţară al României – o frunză verde. Cam puţin oferi lumii arătând o frunză verde. Dar după ce citeşti o carte ca asta, pe care o sărbătorim acuma (“Nostalgia”, n.r.), te întrebi în ce hal suntem dacă având aşa ceva în mijlocul nostru nu suntem în stare să-l propunem ca brand lumii. Nu cred că sunt multe popoare care ar fi făcut eroarea asta, să-şi bată joc de un om de această anvergură, să ignore o asemenea creaţie, să n-o pună în lumină şi să-i lase pe străini să-l descopere, dar nu cu forţa cu care l-ar fi descoperit, dacă ţara lui o făcea în mod sistematic. Eu cred că voi apuca momentul – Mircea Cărtărescu sigur îl va apuca – când voi vedea mult râvnitul premiu Nobel luat de el“, a mai spus Gabriel Liiceanu.

El a mai spus că într-o emisiune s-a sugerat că apariţia cărţilor lui Mircea Cărtărescu “cu subvenţii de la Institutul Cultural Român ar fi diminuat pensiile pensionarilor”. “Dacă ar depinde de mine, cred că aş reuşi să dau o altă cotă României, în Europa cel puţin, având posibilitatea să investesc în Mircea Cărtărescu toţi banii care s-ar putea investi pentru ca valoarea lui să devină un bun comun pentru UE (…) Şi n-am mai fi percepuţi atunci ca spărgători de bănci şi autori de reţele de prostituţie, ci ca oameni din mijlocul cărora s-a ridicat autorul ‘Nostalgiei’“, a mai spus Liiceanu.

Acesta a amintit, însă, şi ceea ce el numeşte “Legea Cărtărescu”: “Drama noastră este că (…) un autor de mâna întâi dintr-o ţară, dintr-o cultură, dintr-o percepţie de mâna a treia, este egal cu un autor de mâna a treia dintr-o ţară cu o emblemă de civilizaţie de mâna întâi”.

Liiceanu le-a cerut totodată celor câteva zeci de persoane prezente la aniversarea volumului “Nostalgia” să scuze “impudoarea laudei”: “Dar nu e vorba de laudă, ci de o încercare destul de dificil de făcut de a explica ce este uluitor când te întâlneşti cu perfecţiunea în forma asta. Şi uluitor este că ai de-a face cu unul dintre oamenii care îţi dau patternurile, modelele, pe care tu începi să simţi. Pentru mine, definiţia unui mare creator este exact aceea că el ajunge la o limită a existenţei pe care noi ceilalţi nu putem să o atingem, vizitează nişte tărâmuri la care noi nu avem acces”.

La rândul său, Mircea Cărtărescu a spus că l-au lăsat “fără grai” cuvintele lui Gabriel Liiceanu. “Nu ştiu cum aţi fi reacţionat fiecare dintre dumneavoastră la aceste cuvinte evident enorme. De ce sunt foarte relaxat? Pentru că ştiu că ele nu mi se adresează mie. Am să vă arăt cui se adresează”, le-a spus Mircea Cărtărescu celor prezenţi la librăria Humanitas, arătându-le o fotografie făcută cu 30 de ani.

“Ele se adresează acestui individ, care este o rudă a mea apropiată, care avea vreo 50 de kilograme, acum 30 de ani, şi care stătea într-un apartament fără niciun unghi drept. Le-am măsurat pe toate cu echerul, în tot apartamentul meu din Colentina nu era niciun unghi drept”, a spus Cărtărescu. El a precizat că în urmă cu peste 20 de ani a primit o scrisoare de la Gabriel Liiceanu, care tocmai înfiinţase editura Humanitas.

“Este singura dată în viaţa mea când un editor mi-a cerut o carte. Nu s-a mai întâmplat absolut niciodată. De aceea, vă puteţi imagina că în acea situaţie, în care eu eram un biet om, care nu ştia nimic pe lume altceva decât să-şi mâzgălească textele lui, care mergea la cenacluri, care publicase două sau trei volumaşe de versuri, plus această ediţie mutilată din ‘Nostalgia’ (primul volum a fost publicat în 1989, într-o formă cenzurată, n.r.), vă puteţi imagina că a fost ca şi când aş fi văzut un OZN. Era ceva care nu era din această lume (…) Am rămas cu gura căscată şi această gură căscată mi-a rămas până astăzi. Au fost după părerea mea sau în mod sigur marele meu noroc. Eu mai beneficiasem de un astfel de noroc irlandez sau porcesc, norocul e întotdeauna de felul acesta, când mă întâlnisem cu câţiva ani mai devreme cu Nicolae Manolescu. Şi el a fost un noroc pentru mine, a fost omul care m-a descoperit. Dar toată viaţa mea din ultimii 20 de ani se leagă de Gabriel Liiceanu”, a spus Mircea Cărtărescu.

Cărtărescu a mai spus că i-a fost “teribil de greu” de multe ori şi a vorbit şi despre cei care “au tot săptat la temelia meschinului său piedestal”.

“De multe ori mi-a fost teribil de greu, ca şi tuturor celorlalţi care suntem în situaţia asta, însă faptul că am rezistat şi că mergem mai departe în acest mediu care de multe ori seamănă cu acidul sulfuric concentrat este o dovadă de tărie (…) Le mulţumesc şi celor care ani şi ani de zile au tot săpat la temelia meschinului meu piedestal şi care totuşi n-au reuşit să facă, cel puţin deocamdată, statuia să se prăbuşească, să se rupă în bucăţi”, a mai spus Cărtărescu.

Advertisements