contributors.ro iulie 22, 2014

Idei şi puncte cheie:
•Prin bombardarea avionului civil al Malaysian Airlines, separatiştii ruşi şi Rusia din spatele lor au trecut practic „linia roşie” a Războiului Rece, aşa cum Armata Rusă a mai făcut-o şi în 1983, doborând o aeronavă de linie sud-coreeană;
•Consternarea lumii de după atentat este înlocuită treptat de sentimentul acut al comunităţii internaţionale că „ceva trebuie făcut”;
•Dacă Uniunea Europeană eşuează astăzi, din nou, în sancţionarea severă a economiei ruse (ceea ce s-ar reflecta parţial, e drept, şi asupra economiei vest-europene), nu vor mai fi niciun fel de speranţe pentru statele est-europene (post-sovietice) de a evada din închisoarea sistemului rusesc de interese;
•Deliberat sau nu, Putin scoate din nou Rusia din lumea civilizată, în care guvernele moscovite de după 1991 s-au străduit măcar să creeze aparenţa că doresc să o integreze, mai mult sau mai puţin credibil;
•Pasivitatea (interesată) franco-germană în faţa atitudinii criminale a militarilor ruşi sub acoperire din estul Ucrainei, ca şi după anexarea Crimeei, naşte dezbaterea legitimă a nevoii de America în Centrul şi Estul Europei;
•Dacă aranjamentele de securitate postbelice ale Occidentului transatlantic nu mai sunt astăzi relevante şi credibile (în principal datorită blocajului politic Germania-Franţa vs. Statele Unite), atunci probabil că se impune lansarea unui proces de reflecţie privind constituirea unei alianţe strategice noi, care să reunească Statele Unite (probabil şi Marea Britanie şi Canada) şi ţările din Europa Centrală şi de Est (de la republicile baltice în nord, până la Georgia în sud), ţări care resimt, sub o formă sau alta, ameninţarea şi presiunile politice, militare sau economice ale Rusiei vecine. Parteneriatele strategice bilaterale sunt o bună bază de pornire în alcătuirea noului format;
•Întrebare pentru specialişti: un interceptor american anti-rachetă SM-3, de tipul celor care vor fi instalate anul viitor la Deveselu, ar fi putut distruge în aer racheta rusească BUK care a doborât avionul în Ucraina? Da sau nu? Ar fi avut timpul necesar să o depisteze, să fie lansat şi să o intercepteze înainte de impactul cu aeronava? Câte secunde sau minute a durat totul? Dincolo de răspunsul previzibil că „Ucraina nu e în NATO”, poate ar fi bine ca opinia publică est-europeană să afle totuşi ceva despre utilitatea concretă a acestui echipament defensiv, atât de combătut politico-diplomatic de Rusia. Momentul, din păcate, e cum nu se poate mai potrivit.

*

Rusia ucide masiv, sinistru, abominabil. Rachetele ruseşti zboară din nou pe cerul Europei, în căutarea visului bolnav de putere şi influenţă al fostului imperiu. Din prostie sau din ură, patologic, din beţie sau pur şi simplu din eroare, tot crimă este, oricum am lua-o. Militanţii ruşi din Ucraina, înarmaţi de Moscova, par acum doar nişte barbari în uniforme de camuflaj, cu alcool în sânge şi în cap („gorile bete”, vorba premierului ucrainean), stupizi în replicile lor inepte din convorbirile telefonice interceptate („ce căutau să zboare aici?”, „voiau să paraşuteze spioni!”, „ai găsit armamentul?” etc.), care oripilează o lume întreagă.

Prin atentatul comis acum câteva zile de bandele de infractori pe care-i sponsorizează (cel puţin pe linie militară şi logistică), începând din martie, Rusia a trecut practic „linia roşie” a Războiului Rece pe care l-a declanşat nu demult, în dorinţa preşedintelui Putin de a transforma Estul Europei într-o regiune nefrecventabilă, în care Occidentul să nu-şi mai dorească să se instaleze.

Spuneam, într-un articol trecut, că prin efectele crizei de destructurare a Estului Europei, pe care a iniţiat-o, Rusia pare câştigătoarea celui de-al doilea Război Rece. A obţinut ceea ce şi-a dorit. Acum, după atentatul de la Torez, spun că lucrurile s-ar putea schimba, iar strategia distructivă a lui Putin (ca şi destinul său politic) ar putea intra într-un declin ireversibil. În groapa pe care a săpat-o, ar putea cădea însăşi ambiţiile lui de consolidare a sferei de influenţă în Estul Europei. A mers prea departe.

Este, probabil, un loc comun ceea ce sugerez eu astăzi, dar mă alătur celor care cred că loviturile dure pe care Putin le-a dat Ucrainei s-ar putea întoarce curând împotriva regimului de la Moscova şi a Rusiei în general. Cu o condiţie: marile naţiuni ale Occidentului să aibă determinarea de a acţiona în front comun, pentru constrângerea Rusiei la abandonarea jocului de forţă din ultimele luni. Deocamdată, această determinare este pur declarativă, cel puţin până la adoptarea efectivă a noilor măsuri ale Uniunii Europene în relaţia cu Rusia. Să vedem ce şi cât sunt dispuse să facă puterile vestice, acum, când e mai clar ca oricând că Rusia trebuie contrată.

Concluziile investigaţiei (atât cât se poate face, în condiţiile unei zone ocupate de rebeli) sunt din ce în ce mai clare, de la o zi la alta, fiind practic comunicate, în esenţă, de autorităţile americane. Sigur, s-ar putea să mai urmeze detalii interesante, poate şocante, în zilele şi săptămânile care vin, dar cred că esenţialul deja se cunoaşte. 298 de oameni nevinovaţi, printre care 80 de copii, au murit într-un atentat sinistru.

Întrebarea persistentă, care ne urmăreşte acum, este: ce se poate face? Cum pot fi anihilaţi criminalii din zonă şi aduşi în faţa justiţiei? Cum poate fi prevenită repetarea acestui dezastru? Două sunt, pe scurt, căile de urmat: descurajarea Rusiei prin sancţiuni cu adevărat grele şi ajutarea Ucrainei (cu tehnică militară competitivă) în restabilirea controlului militar-administrativ (apoi a celui economic, dar asta e deja o altă poveste) asupra teritoriului propriu. Eliberarea Doneţkului ar fi un pas important înainte.

Indiferent de efectivitatea răspunsului Uniunii Europene la tragedia de la Torez, nevoia de creştere a prezenţei Statelor Unite în Europa Centrală şi de Est devine, în opinia mea, evidentă. Iar America se va întoarce pe continentul nostru, din ce în ce mai consistent în anii care urmează, în principal pentru a se interpune apropierii nefaste a Rusiei de Germania (sau invers) dar şi pentru a-şi crea un spaţiu prieten, de mare valoare strategică, intercalat între cele două puteri care, istoric vorbind, nu o iubesc.

Advertisements